Mă adâncesc într-un grena orăşenesc. Încă nu suport griul, culoare a recelui oraş de beton. Aş zice piatră, dar piatra are mai multă viaţă decât mulţi dintre noi, aşa că mă rezum la beton.
Beton crud, afon care a înghiţit sufletul pădurii şi care se hraneşte cu timpul meu. Îmi adulmecă paşii spre şcoală şi i-ar savura lacom zilnic dacă nu m-aş adăposti în parc pe iarba, ascunsă între copaci, undeva departe. El ne izolează de bătăile magnetice ale inimii universului. Nu observi că nu mai simţi nimic? Nu simţi, nu te simţi şi pe mine nici atât nu mă mai simţi.
Dar eu mă simt abandonată, măcar mai simt. Şi simt cum stratul lui grunjos, care îi ţine loc de piele, îmi zgârie tălpile... şi cu sângele meu se hrăneste.
Grena îmi sunt ghearele acum. TOATE. Aşa sfidez eu oraşul, pictându-i unghile grena. Nu roşii, pentru ca roşu dă bine pe gri; nu negre, că îi sporesc stare anostă; nu alb că nu vreau să-l las să mă tulbure, ci grena pentru că nu se potrivesc. Sunt răutăcioase amândouă, dar grena are personalitate.
Grena dă vibraţii de grenadă. Simt cum stă să explodeze pe unghiile-mi, să cioplească din tot răul un diamant de idei. Şi-am să orbesc atunci de tot, ca să te văd mai bine. Să te simt mai bine. Să te simt ca mine.
duminică, 19 ianuarie 2014
sâmbătă, 18 ianuarie 2014
Ассаи - Неземная любовь
Assai / Dive - Unearthly Love
Kamet go down to the ground, wrapped in a cloud of ash
Greetings from another world in the constellation pure virgin
Neither I nor you will not answer stupid questions on 108
Each open circuit to wake up in the morning adult
Old work of slaves , of tact in contacts
Reach to stay in their offices zombies
Program , sewn into the board crumbles and stupid people smoking
Kamet go down to the ground, everyone would die and the cowboys
Unearthly love , be tired
Leaving no trace , and we Rastan
Going down to the ground, we heard the first word
Brightest luminaries my eyes in your sink
Lips sought his chest , blood running through my veins
Born into new bodies , both pleasant and painful
The bridges people , planet mixed juices
Moon - a round disk that you became a fierce night
Twist spokes weave eights, the last will be the first
We always remember the day when down to earth
Unearthly love , be tired
Leaving no trace , and we Rastan
mierea mi-e mie foarte draga
Nici valurile nu mă mai aduc acasă...
Dar nu-i aşa rău, aici pot să respir.
Aici pot să văd . Să te văd.
Aici îmi las hainele la uşă şi...
Şi îţi agăţ zâmbetul sardonic de-un colţ de stea.
Te-ai uita lasciv la mine dacă m-ai vedea aşa.
Aiurea, crezi că-mi mai pasă?
Pas cu pas am zis pas'
Pas' ţie
şi un pas mai încolo.
O! Cred că-mi rup o parte din suflet, parte din ochii tăi.
O sfâşii aşa pentru că e goala şi-ţi seamănă
Are colţuri, aşa ca tine.
Îmi alunecă privirea pe apa care-ţi lunecă pe trup
Nici ea nu te vrea şi se trage înapoi în pământul rece dar blând
Vezi, pân' şi ea te simte...
Am să zîmbesc gândindu-mă cum goală de toată nebunia asta,
de rude, de crengi, de strigăte şi gânduri,
mă voi uita la tine de sus.
Nu-ţi face griji nu te mai judec, asta e treaba ta.
Acum te accept doar, dar te accept afară din viaţa mea. Te situez undeva între ochii blânzi ai puştiului din metrou care ţi-a stricat dimineaţa şi vocea caldă care mă invocă din patul colegului tău de cameră.
Ne vedem la sfântu-aşteptă!
Dar nu-i aşa rău, aici pot să respir.
Aici pot să văd . Să te văd.
Aici îmi las hainele la uşă şi...
Şi îţi agăţ zâmbetul sardonic de-un colţ de stea.
Te-ai uita lasciv la mine dacă m-ai vedea aşa.
Aiurea, crezi că-mi mai pasă?
Pas cu pas am zis pas'
Pas' ţie
şi un pas mai încolo.
O! Cred că-mi rup o parte din suflet, parte din ochii tăi.
O sfâşii aşa pentru că e goala şi-ţi seamănă
Are colţuri, aşa ca tine.
Îmi alunecă privirea pe apa care-ţi lunecă pe trup
Nici ea nu te vrea şi se trage înapoi în pământul rece dar blând
Vezi, pân' şi ea te simte...
Am să zîmbesc gândindu-mă cum goală de toată nebunia asta,
de rude, de crengi, de strigăte şi gânduri,
mă voi uita la tine de sus.
Nu-ţi face griji nu te mai judec, asta e treaba ta.
Acum te accept doar, dar te accept afară din viaţa mea. Te situez undeva între ochii blânzi ai puştiului din metrou care ţi-a stricat dimineaţa şi vocea caldă care mă invocă din patul colegului tău de cameră.
Ne vedem la sfântu-aşteptă!
joi, 16 ianuarie 2014
ceva ce vreau sa am
Confortul este ceea ce vrem să simțim de fiecare dată când ajungem acasă. Uneori locuințele noastre se transformă într-un loc dominat de o atmosferă sumbră și un disconfort total.
În acest sens vă prezentăm un amplu material care ar putea să aducă elemente noi în design-ul locuinței voastre. Fie că locuiți la bloc sau aveți o super casă etajată, unele elemente vă vor face viața mai ușoară, mai colorată și totodată extrem de confortabilă. Mai jos vă prezentăm o serie de imagini cu diferite trucuri pentru design-ul locuinței tale:

foto: adme.ru

foto: adme.ru

foto: adme.ru

foto: adme.ru

foto: adme.ru

foto: adme.ru

foto: adme.ru

foto: adme.ru

foto: adme.ru

foto: adme.ru

foto: adme.ru

foto: adme.ru

foto: adme.ru

foto: cdn.blogosfere.it

foto: panda-windows.com

foto: ae-i.com

foto: adme.ru

foto: adme.ru

foto: cugetliber.ro
ceva ce vreau sa vad : http://yupi.md/cele-mai-frumoase-15-stradute-din-lume-foto/
Străduţele sunt de obicei mai micuţe, ascunse, dar fiecare are o frumuseţe aparte ce mângâie privirea trecătorului. cele pe care vi le prezentăm azi sunt de-a dreptul minunate.
Aceste minunate locuri sunt ferite de forfota zilnică, de convoaiele de maşini şi gălăgia inevitabilă. Sunt locuri tocmai bune de promenadă, de bucurie pentru ochi şi aparatul de fotografiat, poate şi pentru pus dorinţe arzătoare.
Doar o privire asupra lor şi parcă îţi vine să porneşti într-o călătorie pentru a le vedea cu ochiul liber la pas şi cu aparatul de fotografiat.
1. Straduţă în Antibes, Franţa
Centrul vechi al oraşului

2. Straduţă în Jerez, Spania
Jerez o duce foarte bine în ce priveşte industria vinului. Oraşul face parte din provincia Candiz, Andaluzia. În imagini este o bucăţică din centrul vechi al oraşului.
3. Straduţă în Eguisheim, Franţa
Eguisheim este un sat din nord-estul Franţei, Alsacia, şi este inclus în Asociaţia Celor Mai Frumoase Sate din Franţa.

4. Straduţă în Alberobello, Italia
Alberobello – oraş în Provincia Bari, Regiunea Puglia, renumit pentru casele Trulli, cu arhitectură unică, în forma de con, zugrăvite în ce datează din secolul 14.
5. Straduţă în Cunda Island, Turcia
Fiecare casă din Cunda, o insulă din Marea Egee, are faţada decorată cu un motiv artistic.
6. Straduţa în Veneţia, Italia
Veneţia este una dintre cele mai importante destinaţii de vacanţă ale turiştilor. Oraşul găzduieşte zilnic circa 50.000 de vizitatori, şi nu degeaba este numit unul dintre cele mai frumoase oraşe din lume. Strada din imagine este una dintre multele străzi cu canal din Veneţia care sunt străbătute, la pas, de turişti şi localnici.
7. Străduţă în Giverny, Franţa
Giverny se află în Eure, nordul Franţei, şi este celebru pentru că aici a locuit din 1883 şi până la moartea sa, în 1926, pictorul Claude Monet.
8. Străduţa Lombard San Francisco, USA
Strada Lombard se află pe Dealul Rusiei din San Francisco, USA. Lombard are o pantă de înclinare de 27 de grade şi este lungă de 400 de metri. Viteza maximă admisă aici este de 8 km/h.
9. Străduţa Cireşilor Înfloriţi din Bonn, Germania
Cireşilor Înfloriţi ssau Heerstrabe se află în Bonn, Germania. Primăvara sunt recomandate plimbările pentru că înfloresc toţi pomii.
10. Străduţă în Orvieto, Italia
Orvieto este un oraş din provincia Terni, Umbria, la 100 km nord de Roma, situat pe un deal de tuf vulcanic ce are ziduri de apărare construite din aceeaşi rocă vulcanică – Tufa. Aici găseşti o atmosferă antică, medievală şi dramatică, dar în acelaşi timp fermecătoare.
11. Străduţa Acorn, Boston, USA
Străduţa Arcon este situată în Bacon Hill, suburbie istorică a Bostonului. Arcon este considerată una dintre cele mai fotografiate străduţe din SUA.
12. Străduţă în Fiskargrand, Visby, Suedia
Fiskargrand înseamnă strada Peştilor, şi este un nume dat de locuitorii din zonă în jurul anului 1600. Începând cu anul 1940 au început să planteze trandafiri, iar din decembrie 2004 cetăţenii au propus schimbarea denumirii străzii în Aleea Trandafirilor. Din nefericire, municipalitatea nu a acceptat propunerea.
13. Străduţă în Frigiliana, Spania
Frigiliana mai poartă denumirea şi de Strada Albă. Clădirile sunt vopsite în alb, iar fiecare căsută este împodobită cu flori.
14. Străduţa în Cartagena, Columbia
Localizată în partea veche a oraşului Cartagena, străduţa este impresionantă prin arhitectura ei colonială spaniolă, unde există clădiri civile şi militare. Forturile ce străjuiesc Oraşul Vechi au aproximativ 500 de ani vechime şi reprezintă un punct de atracţie interesant. Aici veţi găsi cartiere precum San Diego, Getsemani, Cemtrul şi La Matuna. Cea mai veche parte din Cartagena este Piaţa Trinidad, în Getsemani.
15. Rue Des Thermopyles, Paris, Franţa
Rue Des Thermopyles este situată în arondismentul 14 din Paris. Este una dintre puţinele străduţe ce mai sunt pavate cu dale ce poartă amprenta timpului, aici sunt căsuţe cochete, iar la fiecare fereastră găseşti flori, în special Glicine, care dau o notă aparte locului.
sâmbătă, 11 ianuarie 2014
chicoteli drăceşti
"Rîsul ei zurliu îţi va umple şi el viaţa de plăcere, iar umorul ei frust şi sănătos îţi va fi şi mai drag cînd te vei gîndi la sirenele sarcastice cu spirit cinic şi chicoteli ipocrite."
marți, 7 ianuarie 2014
20 Songs That Influenced Kurt Cobain
01. “Kool Thing” – Sonic Youth
Q included this because “the alternative rock heroes were instrumental in getting Nirvana signed by Geffen.”
02. “Debaser” – Pixies
As Cobain said, he “was basically trying to rip off the Pixies.”
03. “More Than A Feeling” – Boston
They’re thinking that “Smells Like Teen Spirit”’s opening bore a “strong resemblance” to this cut.
04. “Seasons In The Sun” – Terry Jacks
The first record Kurt ever bought.
05. “My Sharona” – The Knack
In Kurt’s band bio, he wrote that Nirvana sounded like “Black Sabbath playing The Knack.”
06. “Rise Above” – Black Flag
Q traces Kurt’s lyrical sense to this punk staple.
07. “Sweet Emotion” – Aerosmith
Kurt and Krist put out a band ad listing Led Zep and Aerosmith as key influences.
08. “Chord Organ Blues” – Daniel Johnston
We all know how much Kurt loved his Daniel tee.
09. “Where Did You Sleep Last Night” – Leadbelly
Covered during Nirvana’s MTV Unplugged appearance.
10. “I Saw Her Standing There” – The Beatles
From Meet The Beatles!, which made it into Kurt’s posthumously published Top 50 albums list.
11. “Lizzy” – Melvins
Kurt auditioned for a slot with the Melvins, but had a bout of the nerves and “fogot all the songs.”
12. “Lake Of Fire” – Meat Puppets
Included ’cause the band joined Nirvana for three songs at the Unplugged performance.
13. “The Revenge Of Anus Presley” – Butthole Surfers
Q says that the Surfers’ “outrageous lyrics appealed to Cobain’s often puerile sense of humour.”
14. “Search And Destroy – Iggy And The Stooges
Said Kurt: “Iggy Pop was my total idol.”
15. “Back In Black” – AC/DC
First riff 14-year-old Kurt ever learned!
16. “Black Sabbath” – Black Sabbath
Noted as a key influence on Bleach. Also noted for having inventing heavy metal.
17. “Fortunate Son” – Creedence Clearwater Revival
Teeneaged Kurt and Krist once had a CCR tribute band called Sellout. Awwww.
18. “Anarchy In The UK” – Sex Pistols
Included for the thought that “A denial!” was a Gen X update of “Get pissed! Destroy!”
19. “Son Of A Gun” – The Vaselines
Nirvana covered three Vaselines songs in its day.
20. “My My Hey Hey (Into The Black)” – Neil Young & Crazy Horse
Kurt’s suicide note quoted Young: “It’s better to burn out than to fade away.”
Abonați-vă la:
Postări (Atom)















