Ce bine ar fi fost să fiu un rac autentic,
să merg constant înapoi.
Te-aș întâlni printre amintiri
și după ce te-aș găsi nu ți-as mai da drumul,
te-aș târî cu mine înapoi,
să ne iubim tineri și nevinovați,
după care, mereu înapoi, te-aș târî mai departe,
spre copilărie,
ne-am juca inocenți
până ce, obosiți de joc și de inocenta,
am dispărea într-un mit.
Dar nu sunt un rac autentic,
în zadar mă tot laud cu zodia mea,
sunt condamnat să merg înainte
și tot ce pot e să târăsc între cleștii mei de rac
toată memoria mea, fără să cedez nimic, nimic, nimic,
cu riscul că povara ei uriașa să mă ucidă într-o zi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
aaa aici nu e de obicei nimic :